LEGENDA FÂNTÂNII DRACULUI DIN TREZNEA
Demult, în locurile unde se întinde azi Treznea, era pustietate, nici o tipenie de om, numai codrul care se întindea cât vedeai cu ochii. Aici, departe de patimile lumii, s-a retras un calugar, care si-a construit o chilie în mijlocul padurii, iar apoi a sapat alaturi si o fântâna. Si sta omul si se ruga de dimineata pâna seara, cu multa credinta si staruinta, facându-se tare placut dinaintea Domnului Dumnezeu. Iar diavolul, vazând aceasta, crapa în el inima de ciuda. Ca doar Necuratul a încercat sa-l ispiteasca si pe Domnul Iisus, la sfârsitul celor patruzeci de zile petrecute în pustie dupa ce a primit botezul (Matei 4, 1-11), asa ca de ce l-ar fi ratat pe schimnicul nostru?
Dupa lasarea serii, diavolul s-a cocotat pâna în lumea de sus pe ghizdul fântânii si a batut la usa chiliei, ispitindu-l pe calugar cu tot felul de bucate alese, care de care mai înmiresmate, mai dulci, mai zemoase ori prajite si coapte pe îndelete la focul iadului. Omul, legat cu juramânt sa posteasca, nu se atinse de ele, ci-l apuca pe Michiduta de barba si-l azvârli peste corlata, înapoi în fântâna, ba-i trânti si tava cu bunataturi în cap.
Dar diavolul capos nu renunta asa de usor la prada, ci reveni în seara urmatoare cu un sac de bani, numai de aur, asa de greu, ca doar cu patru boi l-ar fi putut misca din loc. Era acolo atâta banet, ca s-ar fi putut cumpara întreaga America, ba înca si o parte din Rusia si vreo doua-trei judete turcesti. Degeaba i-a trântit sacul dinaintea usii, ca eremitul, jurat sa se lepede de bunurile lumesti, închise ochii si porni sa rosteasca "Tatal nostru" din tot sufletul. Când ajunse la sfârsit si rosti: "si nu ne duce în ispita, ci izbaveste-ne de cel rau" (Matei 6,13), dracul plesni de necaz, iar toti galbenii se preschimbara în pietricele.
Daca vazu Sarsaila ca nu poate razbi asa, se duse la Talpa-Iadului, ca-i trebuia o vraja puternica. Se preschimba într-o femeie cu cosite de matase, ochii adânci ca noaptea, buze carnoase, rosii ca sangele, pielea neteda si catifelata, doi sâni ca doua mere pârguite, o calcatura de ciuta, ce-i legana mijlocelul subtire ca trestia. S-o fi vazut Mircea Dinescu, ar fi pus-o pe coperta "Plaiului cu boi". De aceasta data, odata catarat pe pamânt, diavolul nu se mai fuduli la poarta, ci deschise usa încetisor si se strecura în chilie. Se întinse alaturi de omul obosit de truda de peste zi si începu sa-l mângâie încetisor pe frunte, trecându-i suvitele de par pe dupa ureche, îi cuprinse obrajii în palme, apoi îl saruta apasat pe buze, atât de apasat de nu apuca fartatul nici sa-si faca o cruce cu limba. Uitând de legamântul de sfintenie, cuprinse ispita în brate si-i raspunse cu tot focul adunat în ani si ani de singuratate.
Domnul Dumnezeu, daca vazu aceasta, se mânie foarte tare si-l trimise pe Sfântul Ilie, mânatorul carului de foc, sa-l pedepseasca pe schimnicul cazut în pacat. Iar Ilie slobozi ditamai traznetul, de tuna si detuna în toate cele patru zari si aprinse chilia, care arse pâna ce se prefacu cu totul în scrum, neramânând decât fântâna, pe unde dracul fugi repede dinaintea mâniei dumnezeiesti cu sufletul câstigat prin viclenie.
De atunci a ramas numele locului Treznea. Peste ani, niste padureni au gasit fântâna, au taiat padurea din jurul ei, si-au facut case si au întemeiat satul pe care-l stim si azi.
Articol aparut în :
Transilvania jurnal , 7 septembrie 2001, pag.11
